Durata preavizului

Din continutul contractului individual de munca nu lipsesc mentiunile referitoare la durata preavizului atat in caz de concediere, cat si in caz de demisie.

De curand am discutat cu un prieten despre situatiile in care pot fi stabilite de catre partile contractului de munca a unor perioade de preaviz diferite de cele instituite de Codul muncii. Concluziile la care am ajuns pot fi sistematizate dupa cum urmeaza.

In temeiul art. 73 din Codul muncii care statueaza ca in cazul concedierii, salariatul beneficiaza de un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare, nimic nu impiedica ca prin acordul de vointa al partilor sa se stabileasca o perioada de preaviz mai mare decat cea prevazuta de dispozitia anterior mentionata. Se poate observa din chiar continutul reglementarii legale ca acest preaviz este vazut ca un beneficiu pentru salariat, un drept al acestuia.

In ceea ce priveste preavizul in caz de demisie, art. 79 alin. (4) din Codul muncii dispune ca „Termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau, dupa caz, cel prevazut in contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariatii cu functii de executie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariatii care ocupa functii de conducere.”

In aceasta situatie, marirea duratei acestuia peste cea maxima admisa de Codul muncii nu este legala intrucat stabileste pentru salariat o obligatie care incalca dispozitia imperativa prevazuta de art. 79 alin. (4) din cod si pe cele ale art. 38 din Codul muncii potrivit carora „Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.”