O afacere mereu profitabila: vanzarea de covrigi calzi

G.P. s-a apucat sa produca covrigi prin 1987-1988, cand era angajat la covrigaria de la Terasa de la Foisorul de Foc, care apartinea de stat si era gestionata de Racoritoare. In 1991, a decis sa se privatizeze, cu Decretul 54/1990. A obtinut foarte greu aprobarile pentru ca nimeni nu cunostea lectia privatizarii, dar in cele din urma a reusit sa devina intreprinzator cu acte, a pastrat profilul unitatii si a incercat sa construiasca o covrigarie adevarata.

Idei de Afaceri: Care a fost primul pas pe care l-ati facut ca intreprinzator, domnule G.P.?
G.P.: In primul rand am demolat cuptorul vechi si am construit unul nou. Vechiul cuptor era supradimensionat si ineficient, asa ca am facut un cuptor care putea coace intre 1.000 si 3.000 de covrigi, tinand cont de faptul ca in zona aveam un vad foarte bun, iar concurenta era practic inexistenta. Investitia a fost destul de costisitoare, dar am tinut foarte mult sa fac un cuptor foarte bun, constient fiind de faptul ca la vanzari va conta foarte mult calitatea covrigilor. Doar pentru manopera am dat in 1992, echivalentul a 1.000 $.

Un cuptor functional si eficient nu poate fi facut de orice zidar, iti trebuie un specialist. Pe langa materialele de baza (caramida refractara, sticla sparta amestecata cu sare), exista un mod anume de a-l construi, pentru a nu pierde gaze si pentru a coace uniform.

NU lasa pe altii ce poti face tu! Lasa-ti imaginatia sa te duca spre un profit mult asteptat. Click aici!

Idei de Afaceri: Cine erau clientii dvs.?
G.P.: In principal, era vorba de elevii de la cele trei-patru licee din zona. Acesti elevi erau practic un barometru al calitatii covrigilor nostri: cand nu le convenea ceva, ne spuneau deschis, iar noi incercam sa le satisfacem pretentiile. Si, bineinteles, erau clientii ocazionali, aflati in drum spre serviciu. Ziua de lucru la covrigarie incepea la ora patru dimineata, pentru ca la ora sase, cand veneau acesti primi clienti in drum spre serviciu, sa avem covrigii gata.

Perioada de varf in ceea ce priveste vanzarile era  iarna, in timpul postului Craciunului, cand, practic, pentru unii oameni covrigii si apa constituie hrana zilnica. De altfel, tot timpul sezonului rece, atat toamna cat si primavara, erau solicitari constante de covrigi si nu ne puteam plange, ca in cazul altor produse mai scumpe, de reducerea numarului de cumparatori. Insa chiar in cazul acestor produse ieftine, scaderea drastica din urmatorii ani a puterii de cumparare a facut ca vanzarile de covrigi sa scada de la 3.000 de covrigi vinduti zilnic in 1992-1994, la 1.500 in 1999.

Existau si timpi morti, cand nici clientii fideli, nici cei ocazionali nu mai cumparau covrigi, mai ales in miezul verii, cand tinerii erau in vacanta, iar restul populatiei consuma mai putine produse de panificatie. Din acest motiv, in iulie si august inchideam pentru o curatenie generala, renovare si efectuarea concediilor.

Idei de Afaceri: Cum a evoluat afacerea in timp?
G.P.: Am pornit cu cinci-sase oameni, iar apoi am mai angajat si altii, astfel ca la un moment dat akinsesem la 14. Apoi m-am gindit sa-mi diversific activitatea, prin vanzarea de cafea, bauturi racoritoare si iaurt, care se cumpara odata cu covrigii: am cumparat un dozator pentru sucuri, un racitor simplu si o masina care producea un fel de suc inghetat la pahar, care a avut mare succes. Datorita vanzarilor mari de covrigi, a fost posibil sa trecem mai tarziu si la produse de patiserie, care erau mult mai costisitoare si se cumparau mai putin.

Dupa ce am vazut ca afacerea merge bine, am hotarat sa facem lucrari de reparatii si de amenajare a spatiului. Am inlocuit acoperisul care era vechi de peste 20 de ani, am facut jgheaburi noi, am inchis terasa si am acoperit-o. Pentru ca in zona nu era un sistem centralizat de furnizare a caldurii, fapt care facea ca in unele perioade sa ramanem in frig si fara apa calda, am construit o centrala proprie de incalzit, cu un boiler care ne furniza permanent apa calda si cadura, elemente esentiale pentru continuarea productiei.

Idei de Afaceri: De unde au provenit banii pentru aceste amenajari?
G.P.: Aproape toate aceste investitii le-am facut din profitul afacerii, din resurse proprii sau am apelat la imprumuturi private, pentru ca mi-am pierdut increderea in banci dupa ce in 1993 am apelat la un credit de doua milioane de lei (cca 2.000 $). Numai actele au durat trei luni, cu tot cu gajul pus pe casa, iar dupa ce am inapoiat dobanzile imense am rasuflat usurat ca am scapat.

In 1994 am facut un alt pas important, cand am cumparat spatiul de la fosta intreprindere de stat, iar dupa un an am intrat si in posesia terenului. Acesta a fost un lucru mare pentru noi, pentru ca am scapat de plata chiriei.

Idei de Afaceri: Ce probleme mai importante ati intalnit in derularea afacerii?
G.P.: Asigurarea unui flux continuu de gaze pe perioada iernii era una dintre cele mai mari probleme pentru toti covrigarii, pentru ca in aceasta afacere iarna este perioada in care vanzarile ating un punct maxim. Trebuia sa luam masuri din timp si sa facem demersuri la Romgaz pentru a obtine o cota de gaze suficient de mare pe aceasta perioada.

Desi eram consumatori mari de gaze, noi, intreprinderile de panificatie, nu beneficiam de preturi mai mici, tocmai din cauza problemelor mari de aprovizionare pe care le avea in fiecare an Romgaz, situatie pe care intreprinzatorii privati practic nu o puteau rezolva. Tot ce puteam face era sa fim foarte atenti in perioadele de iarna grea, cand exista o criza de gaze, pentru ca ne puteam trezi efectiv ca nu avem cu ce incalzi cuptorul. De aceea era necesar sa avem rezerve de butelii sau sa facem rost de un cuptor electric. Acest tip de cuptor consuma insa mult curent, fapt care dubla costurile de productie, pe langa faptul ca produsele erau la jumatate din calitatea obtinuta in cuptorul pe vatra. Practic lucram in pierdere, plus ca pierdeam destul de multi clienti din cauza covrigilor de calitate mult mai slaba fata de cei copti in cuptoarele cu vatra.

Idei de Afaceri: Erati satisfacut in privinta profitului?
G.P.: Profitul depasea 1.500 $ lunar. Si, in conditiile economice respective si tinand cont ca nu ne aflam intr-un vad comercial mare, precum Piata Romana, Gara de Nord sau alte zone foarte circulate, eu eram multumit. Oricine putea castiga acesti bani daca isi deschidea o covrigarie undeva unde pe o raza de cel putin 500 de metri nu exista asa ceva.

Idei de Afaceri: De ce depindea reusita in acest domeniu?
G.P.: Comertul, in general, e foarte pretetios in privinta curateniei, iar eu am pus foarte mare pret pe acest lucru, pentru ca am invatat ca el pastreaza increderea clientilor. Din pacate, la vremea aceea existau multe spatii de productie alimentara unde nu se respectau norme elementare de igiena, desi peretii erau plini de autorizatii sanitare. De asemenea, erau putine covrigarii unde se lucra cu bonete albe pe cap, halate curate si manusi de cauciuc. Pentru unii patroni acestea erau niste maruntisuri, dar ele atarnau greu in profitul unei intreprinderi.

Pentru mai multe detalii apasa aici