Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Afaceri de succes in vechituri restaurate
Publicat de catre Manager.roNr. vizualizari: 1893 / Rating utilizatori: 5 din 1 vot
Unii proprietari demoleaza bijuterii arhitecturale vechi de sute de ani
sau le lasa in paragina pana cad singure, iar cand terenul ramane liber,
construiesc in loc ditamai blocul. Altii le restaureaza, si le
transforma in principalul ingredient al unei afaceri de succes. Dupa ce
v-am prezentat Campania "Nu distrugeti Bucurestii de altadata" cu
monumente demolate sau in pragul colapsului, HotNews.ro va prezinta
povestile unor case restaurate cu succes care au devenit atuul unor
afaceri cu multe zerouri in coada.
Palatul Ghika - singurul palat
bucurestean deschis publicului - locul unde poti vedea filme de epoca
sub teii infloriti
Palatul Ghika este unul dintre cele mai vechi palate bucurestene si
singurul deschis publicului. Pentru cei care inca nu i-au trecut pragul,
domeniul se afla pe malul Lacului Pumbuita, la intersectia B-dului
Lacului Tei cu Str. Doamna Ghica. Dupa ce a stat aproape zece ani in
paragina, proprietarii, fundatia Asezamantul Cultural Ghica, l-au
restaurat, l-au inchiriat, iar chiriasii l-au transformat intr-o afacere
de success. Acum, edificiul de aproape 200 de ani adaposteste un
restaurant cu specific frantuzesc, un cinema in aer liber, un club
elitist, iar din cand in cand gazduieste nunti. Desi este criza si prin
multe restaurante bate vantul, palatul nu duce lipsa de clienti.
Secretul: decorul desprins din povesti si gradina cu tei infloriti care
ii seduce pe cei care-i pasesc pragul.
"Palatul a stat in paragina cativa ani, iar dupa ce a fost numit un nou
epitrop, Asezamantul Cultural Ghica a inceput restaurarea lui. Asta se
intampla prin 2005. Noi l-am preluat in urma cu un an si am investit
circa 1.200.000 de euro pentru continuarea lucrarilor de restaurare si
amenajarea locului ca sa corespunda functiunii date de noi. Cum de ne-am
gandit sa inchiriem palatul? Noi, adica Bon Mariage, lucram de multa
vreme cu palate, organizam nunti in astfel de locatii. Asa ca venit
foarte natural", ne-a povestit Alin Caraman, chiriasul.
Filme de epoca sub teii infloriti
Fie ca este vara sau iarna, locul este plin de lume. Secretul este ca se
adreseaza atat celor bogati cat si studentilor si celor cu venituri
reduse. "In interiorul palatului avem un club privat dedicat oamenilor
de afaceri. Avem circa 2.000 de membri. Ei pot folosi incaperile
palatului pentru intalniri de afaceri sau pot veni sa se relaxeze la
restaurantul din gradina. Pentru middle-class avem un lounge, iar pentru
tinerii si studentii care castiga mai putin sau deloc avem garden
cinema-ul unde ruleaza in fiecare seara incepand cu ora noua filme
vechi. Accesul este liber. De asemenea, mai avem o terasa de 200 de
locuri, cu preturi foarte mici unde s-au putut urmari meciurile de la
campionatul mondial de fotbal", mai spune Alin Caraman.
Nunti intr-o locatie de basm
Si nuntile la palat sunt la mare cautare. "Este visul oricarei mirese sa
isi faca nunta aici. Anul acesta palatul a gazduit 15 nunti, iar pentru
anul viitor preconizam mult mai multe", spune Caraman. Fiindca tot
suntem pe domeniul fantasticului, proprietarul afacerii vrea sa
organizeze in curand si baluri inspirate din perioada interbelica.
Deocamdata investitia nu a intrat pe profit, dar investitorul spera ca
acest lucru se va intampla cat mai curand. "Aceasta nu este o afacere pe
care sa o faci si sa te imbogatesti peste noapte. Necesita timp si
multa munca. Dar este o afacere solida, pe care sa o lasi mostenire
copiilor", a spus in incheiere Alin Caraman.
Avem mai multe haine decat ne trebuie. Nu apucam sa le purtam pe toate si deja ne dorim altele. Avem mai multe carti decat ne trebuie. Nu le-am citit...