Ce aspecte trebuie sa aiba in vedere magistratul pentru folosirea prezumtiilor?

Ce aspecte trebuie sa aiba in vedere magistratul pentru folosirea prezumtiilor? Cum trebuie procedat in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, la Instanta de Apel, cu privire la ascultarea inculpatului prezent in instanta?

In lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului si, in special, a hotararii din 25 iulie 2000 din cauza Tierce si altii impotriva San Marino, inculpatul trebuie ascultat de instanta de apel, iar in cazul in care nu este prevazuta calea de atac a apelului, de catre instanta de recurs, oricare ar fi solutia - de condamnare sau de achitare - a instantei de fond si oricare ar fi motivul de apel sau de recurs invocat.

Prin sentinta penala nr. 90/F din 21 iunie 2006, pronuntata de Tribunalul Valcea, in baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. si a art. 144 din Legea nr. 8/1996, modificata prin Legea nr. 285/2004, s-a incetat procesul penal privind pe inculpatul A.A., sub aspectul infractiunilor prevazute in art.140 alin. (1) lit. c) si art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificata prin Legea nr. 285/2004.

Prin decizia nr. 13/A din 1 februarie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, apelul declarat de procuror a fost admis, sentinta atacata a fost desfiintata si s-a dispus condamnarea inculpatului pentru savarsirea a doua infractiuni prevazute in art. 1398 din Legea nr. 8/1996, modificata prin Legea nr. 285/2004, cu aplicarea art. 13 C. pen.

Impotriva acestei decizii, in termen legal, inculpatul a declarat recurs, sustinand, prin aparatorul ales, ca hotararea este lovita de nulitatea absoluta prevazuta in art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece instanta de apel, contrar dispozitiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen., nu a procedat la ascultarea inculpatului, desi era obligata intrucat prima instanta nu pronuntase impotriva acestuia o hotarare de condamnare.

Inaltei Curte de Casatie si Justitie, examinand atat motivele de recurs invocate, cat si din oficiu ambele hotarari, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) si art. 3857 C. proc. pen., constata ca recursul declarat de inculpat este fondat pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 378 alin. (11) C. proc. pen., �cu ocazia judecarii apelului, instanta este obligata sa procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozitiilor cuprinse in Partea speciala, Titlul II, Capitolul II, atunci cand acesta nu a fost ascultat la instanta de fond, precum si atunci cand instanta de fond nu a pronuntat impotriva inculpatului o hotarare de condamnare.�

Din economia textului de lege mentionat rezulta ca instanta de prim control judiciar nu putea dispune condamnarea inculpatului direct in apel, dupa ce prima instanta incetase procesul penal fata de acesta, decat in urma audierii inculpatului, care a fost prezent la judecata in apel.

Textul art. 378 alin. (11) C. proc. pen. a fost introdus in Codul de procedura penala prin Legea nr. 356/2006, in urma constatarii de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului - in cauza Constantinescu contra Romaniei - a incalcarii dreptului reclamantului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. S-a sustinut ca instanta de apel, precum si instanta de recurs - in cazul in care nu este prevazuta calea de atac a apelului - au obligatia de a examina o cauza in fapt si in drept si nu pot proceda la o apreciere globala asupra vinovatiei sau a inocentei inculpatului, fara a-l asculta pe acesta si fara a evalua, in mod direct, elementele de proba prezentate personal de inculpat, in caz contrar procedura derulata in fata lor neindeplinind exigentele unui proces echitabil. Ca atare, in lumina acestei jurisprudente, inculpatul trebuie ascultat de instanta de apel, iar in cazul in care nu este prevazuta calea de atac a apelului, de catre instanta de recurs, oricare ar fi solutia - de condamnare sau de achitare - a instantei de fond si oricare ar fi motivul de apel sau de recurs invocat. In acest sens sunt concluziile instantei de la Strasbourg, in hotararea din 25 iulie 2000 din cauza Tierce si altii impotriva San Marino.

In aceste conditii, hotararea instantei de apel din prezenta cauza, care se bazeaza exclusiv pe analiza probelor administrate de prima instanta, este nelegala, iar imprejurarea ca inculpatului i-a fost acordat ultimul cuvant nu dispenseaza instanta de apel de obligatia de a-l audia.

Cum potrivit dispozitiilor legale (art. 371 alin. 2 C. proc. pen.) procedura in fata instantei de apel urmeaza aceleasi reguli ca si cea din fata primei instante, instanta de apel avand competenta de a se pronunta atat asupra chestiunilor de fapt, cat si asupra celor de drept, aceasta instanta poate, dar numai dupa administrarea de probe, inclusiv audierea inculpatului, conform principiului nemijlocirii, sa dispuna achitarea ori condamnarea inculpatului.

Desi nulitatea invocata de inculpatul recurent nu face parte din categoria nulitatilor absolute strict enumerate de legiuitor in dispozitiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ci reprezinta o nulitate relativa, Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru argumentele expuse anterior si avand in vedere dispozitiile art. 197 alin. (1) si (4) C. proc. pen., apreciaza ca se impune casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel, pentru a fi audiat inculpatul, pentru a i se da posibilitatea administrarii de probe in aparare si pentru a nu fi privat de o cale de atac.

In consecinta, in conformitate cu dispozitiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul a fost admis, decizia atacata a fost casata si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel, fiind necesara administrarea de probe.