BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Guvernul intarzie cu rambursarea TVA-ului 22/06/2009
Pentru solicitarile presedintelui Romaniei si a oamenilor de afaceri, referitoare la urgentarea compensarii TVA-ului de rambursat de catre stat cu cel ce trebuie platit de catre companii, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, are un raspuns simplu: decontarea TVA-ului pe baza unei aplicatii dezvoltate impreuna cu Fiscul, care sa asigure un tratament egal companiilor.
Intr-un interviu acordat unei publicatii, seful Finantelor a spus ca vizeaza, in a doua parte a anului, o emisiune de eurobonduri la dobanzi de 6-7% pe pietele externe de capital. Intr-a alta ordine de idei, Pogea explica faptul ca exista deja un decalaj de doua trimestre in ceea ce priveste evolutia economiei intre tara noastra si alte state membre UE, lucru care inseamna ca ne putem astepta la o contractie a PIB-ului si in trimestre al doilea si al treile ale acestui an.
Rambursarea la timp a TVA-ului de catre stat este una dintre cele mai suparatoare probleme sesizate de reprezentantii mediului privat, care acuza ca statul nu face la timp platile catre companii si le decapitalizeaza, lucru cu atat mai greu de surmontat intr-un context economic determinat de criza economica si de accesul dificil si scump la lichiditati.
“Am rambursat sau compensat pana acum, in primele cinci luni ale anului 2009, aproximativ 4,18 mld. lei (circa 1 mld. euro), respectiv 13% din veniturile totale, iar in 2008 s-au rambursat sau compensat 4,22 mld. lei (1,14 mld. euro, calculat la cursul mediu pe 2008, de 3,68 lei/euro), doar 11% din veniturile totale”, explica Pogea.
Statul mai are de rambursat si de compensat companiilor, din soldul restantelor la plata TVA in primele cinci luni, aproximativ 1,9 mld. lei (441 mil. euro, calculat la cursul mediu pentru acest an de 4,3 lei/euro), dintre care peste 800 mil. lei (aproximativ 186 mil. euro) sunt deconturi catre patru companii, la care, sumele fiind mai mari, procedurile de verificare sunt mai riguroase, potrivit ministrului Finantelor.
Acesta s-a angajat, dupa intalnirea cu Basescu de saptamana trecuta, ca platile de TVA vor fi realizate rapid catre toate companiile.
“Am dezvoltat impreuna cu ANAF o aplicatie care ne arata, pe judete, care sunt sumele pe care statul trebuie sa le deconteze, vrem sa introducem o regula in decontare, adica un tratament egal pentru toti, nu unii sa primeasca mai repede si alti sa isi primeasca sumele de la stat dupa trei-patru luni”, a explicat Pogea. Ministrul a atentionat ca firmele care solitica rambursari de TVA pe care nu le pot documenta nu vor primi acesti bani si vor intra “in cadrul firmelor cu risc ridicat”.
In replica, oamenii de afaceri spun ca esential in vreme de criza este ca aceste plati sa fie facute urgent, fiind obligatoriu de eliminat decalajele actuale, de cate trei-patru luni, la plata TVA. Dan Sucu, proprietarul grupului de firme Mobexpert, a declarat pentru Business Standard ca atitudinea Finantelor este “incorecta” cand este vorba despre restantele la plata.
“Grupul pe care il reprezint are de primit de la stat sume de aproximativ 1,5 milioane de euro din rambursari de TVA, parte din termene fiind inca de anul trecut, din octombrie”, a precizat Sucu. Potrivit acestuia, solutia pentru acoperirea acestui deficit de lichiditate este creditul la banci, foarte scump in aceste momente de criza. Totodata, Marius Cristescu, presedintele Bega Group, a precizat ca aceste intarzieri de trei-patru luni sunt obisnuite, insa, in conditiile actuale de criza, sunt mai greu de suportat de catre companii. “Noi compensam in permanenta TVA-ul de recuperat cu TVA-ul pe care il datoram statului, desi mereu cu intarzieri de trei-patru luni”, a explicat Cristescu.
Pe de alta parte, Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia, este de parere ca statul ar trebui sa creeze un sistem in care orice obligatie pe care o companie o are fata de Finante sa se compenseze cu TVA datorat companiilor. Potrivit acestuia, Dacia si-a recuperat peste 50% din sumele restante. Si avocatul Gabriel Biris, specialist in taxe, afirma ca suma restanta, de 1,9 miliarde lei, are un efect mai mare asupra companiilor in acest an de criza fata de anul trecut, in conditiile in care accesul la finantare este foarte dificil. “Chiar si un business bun si viabil poate intra in faliment din cauza lipsei de cash-flow”, a declarat Biris.
Presedintele Traian Basescu a cerut, saptamana trecuta, Ministerului Finantelor sa asigure un ritm mai rapid al procedurilor de compensare a Taxei pe Valoarea Adaugata. “Nu este posibil, pe de o parte, ca Ministerul de Finante sa aiba 200 milioane de lei sa dea firmei si sa o execute pentru 50 milioane de lei pe care nu i-a platit”, a spus Basescu.
El a aratat ca intelege ca deficientele Ministerului de Finante au fost impuse de indeplinirea parametrilor pe primele sase luni, dar a atentionat ca acest sistem “nu mai merge” si ca, de la 1 iulie, trebuie trecut pe alti parametri de executie a bugetului. Pogea afirma insa, in interviul pentru Busi-ness Standard, ca Romania se va incadra in primul semestru in parametrii agreati cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International. “Deficitul bugetar in primele cinci luni este de 2,2% din PIB, iar tinta de deficit la sase luni impusa de FMI este de 2,73%”, potrivit lui Pogea. “Exista un decalaj de aproximativ doua trimestre intre Romania si celelalte state membre ale UE in ceea ce priveste evolutia economiei.
Astfel, daca in celelalte state din UE de patru trimestre este contractie economica, iar la noi de doua trimestre, exista posibilitatea ca si in trimestrele doi si trei sa ne aflam intr-o situatie de contractie a PIB”, a precizat ministrul.