Rentrop ∧ Straton
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Noul Cod Civil. Reglementari referitoare la contractul de leasing



Daca in O.G. nr. 51/1997 sunt cuprinse exclusiv regulile aplicabile contractului de leasing, in noul Cod civil sunt reglementate conditiile generale privind contractele si consecinta rezolutiunii contractului de leasing.

Definitie contract de leasing
Conform art. 1 din O.G. nr. 51/1997, o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun, al carui proprietar este, celeilalte parti, denumite locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumite rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al locatarului/utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing fara a schimba natura leasingului ori de a inceta raporturile contractuale.

Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarsitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, daca partile convin astfel si daca achita toate obligatiile asumate
prin contract.
NOU! OG nr. 16/2022 a adus peste 60
de schimbari radicale ale Codului fiscal!


Aflati aici cum trebuie intelese si aplicate noile prevederi!

>> Click AICI <<
 


Contractul de leasing se incheie in scris si trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele elemente:

a) partile contractante;
b) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operational;
c) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing si caracteristicile de identificare a acestuia;
d) valoarea exacta a sumelor ratelor lunare de leasing si data exacta de plata a acestora;
e) perioada de utilizare in sistem de leasing a bunului;
f ) clauza privind obligatia asigurarii bunului;
g) valoarea totala a contractului de leasing.

Contractul de leasing financiar trebuie sa cuprinda, pe langa elementele prevazute mai sus, urmatoarele elemente:

a) valoarea de intrare a bunului;
b) valoarea reziduala a bunului convenita de parti, cand este cazul;
c) valoarea avansului;
d) rata de leasing.

Partile pot conveni si introducerea altor clauze in contract.

In privinta clauzelor consideram insa ca dupa intrarea in vigoare a noul Cod civil, aceste clauze trebuie sa respecte prevederile specifice din Cod si, ca in orice contract, instanta poate interveni in stabilirea sau eliminarea unor clauze din contract.

Titlul executoriu
Contractele de leasing, precum si garantiile reale si personale, constituite in scopul garantarii obligatiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.

Reorganizarea judiciara/falimentul finantatorului sau a utilizatorului
Drepturile locatorului/finantatorului asupra bunului utilizat in baza unui contract de leasing sunt opozabile judecatorului- sindic, in situatia in care locatarul/utilizatorul se afla in reorganizare judiciara
si/sau faliment, in conformitate cu prevederile legale in materie.

Daca locatarul/utilizatorul se afla in dizolvare si/sau lichidare, dispozitiile mentionate mai sus se aplica si lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata,
cu modificarile ulterioare.

Drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat in baza unui contract de leasing sunt opozabile judecatorului- sindic si creditorilor in situatia in care locatorul/finantatorul se afla in reorganizare judiciara si/sau faliment, in conformitate cu prevederile legale in materie.

Daca locatorul/finantatorul se afla in dizolvare si/sau lichidare, dispozitiile de mai sus se aplica si lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare.

In toate cazurile mentionate anterior, drepturile locatarului/utilizatorului prevazute de O.G. nr. 51/1997 si cele stipulate  in contractul de leasing vor urmari bunul aflat in proprietatea oricarui dobanditor
al acestuia, in conditiile in care au fost respectate intocmai drepturile locatorului/finantatorului.

Rezilierea contractului
Conform art. 15 din O.G. nr. 51/1997, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing, daca in contract nu se prevede altfel.

Aceasta prevedere este completata de dispozitiile Codului civil care arata ca retinerea platii partiale este supusa cenzurii instantei.

Asadar, in art. 1757 alin. (2) se mentioneaza ca, atunci cand s-a convenit ca sumele incasate cu titlu de rate sa ramana in tot sau in parte, dobandite de vanzator, instanta va putea totusi reduce aceste
sume, aplicandu-se in mod corespunzator dispozitiile referitoare la reducerea de catre instanta a cuantumului clauzei penale.

Cum in alineatul (3) al aceluiasi articol 1757 se statueaza ca dispozitiile alineatului (2) se aplica si contractului de leasing, intelegem ca instanta poate interveni si in cazul contractului de leasing, astfel incat utilizatorul nu mai poate fi obligat sa achite toate sumele datorate, daca instanta constata ca insusi finantatorul trebuie sa returneze o parte din sumele deja achitate.

Facand trimitere la reducerea cuantumului clauzei penale, implicit Codul civil arata situatiile in care utilizatorul poate solicita reducerea sumelor achitate sau ramase de achitat dupa cum urmeaza:

* atunci cand obligatia principala a fost executata in parte (in cazul contractului de leasing au fost platite rate) si de aceasta executare a profitat creditorul (finantatorul, in cazul contractului de leasing);
* atunci cand penalitatea este vadit excesiva fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului.

In cel din urma caz, consideram ca poate fi adusa in discutie situatia in care au fost platite o mare parte din rate, situatia de imposibilitate de plata intervenind abia spre sfarsitul perioadei pentru care a fost incheiat contractul de leasing.


av. Mihaela Trusca

Tags: proceduricontractul de leasingnoul Cod civilOG nr 51/1997


Ti-a placut acest articol?

Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Votati articolul

Noul Cod Civil. Reglementari referitoare la contractul de leasing
Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Articole conexe

Interviu cu Avocat Ana-Maria Borz: Ce trebuie sa stim despre litigiile de munca

de Adela Simonescu
Cat de mult dureaza un litigiu de munca? Cat ma costa? Unde gasesc un avocat specializat pe dreptul muncii si ce presupune colaborarea cu...
Resurse juridice
Citeste mai departe

Se egalizeaza varsta standard de pensionare pentru femeile si barbatii din avocatura

Propunerea legislativa privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatilor a fost adoptata luni de Senat, in calitate de...
Resurse juridice
Citeste mai departe

Interviu cu Avocat Ana-Maria Borz: Cand apeleaza angajatii la avocati

de Maria Nicutar
Putini stiu cat de multe responsabilitati detin angajatorii si cat de expusi sunt amenzilor si altor sanctiuni instituite de inspectorii de...
Resurse juridice
Citeste mai departe

Angajatorii care nu respecta legea risca litigii de munca destabilizatoare pentru intreaga companie

de Adela Simonescu
"As vrea sa sanctionez salariatul cu reducerea salariului pe o perioada de un an de zile, cu minim 25% din salariu." "As dori ca...
Resurse juridice
Citeste mai departe

Comentarii0 comentarii

+

Adauga propriul comentariu aici



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Citeste Raportul Special GRATUIT
TOP 7 MODIFICARI din Codul Fiscal aplicabile in 2023. Studii de caz
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

"TOP 7 MODIFICARI din Codul Fiscal aplicabile in 2023. Studii de caz"