Aplicatii ale ordinii publice de drept international privat in practica arbitrala romana si straina

prof. univ. dr. Victor Babiuc, arbitru Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Tendintele doctrinare de definire a ordinii publice de drept international privat au fost reluate in diverse modalitati de jurisprudenta romana, elvetiana, franceza, belgiana si finlandeza. In marea lor majoritate, solutiile jurisprudentiale concorda cu punctele de vedere exprimate in literatura de specialitate.

Determinarea legii aplicabile fondului litigiului international de catre partile contractante in temeiul principiului lex voluntatis poate constitui o modalitate indirect indirecta, dar legitima, de aplicare a unor termene de prescriptie extinctiva mai lungi sau mai scurte decat cele instituite de sistemul roman de drept. Caracterul de ordine publica a dispozitiilor Decretului nr. 167/1958 din materia prescriptiei extinctive nu se regaseste in sfera raporturilor juridice de drept international privat.

Prin incheierea interlocutorie din 10 octombrie 1968 pronuntata de fosta Comisie de Arbitraj de la Bucuresti s-a consacrat urmatorul principiu: „o lege straina, in speta, legea elvetiana, care fiind aplicabila raporturilor de comert exterior dintre parti cu titlu de lex contractus, stabileste termene de prescriptie extinctiva mai lungi decat cele prevazute de Decretul nr. 167/1958 nu incalca ordinea publica de drept international privat“.

Termenele de prescriptie extinctiva - stabilite de legea straina – le inlocuiesc inevitabil pe cele prevazute de Decretul nr. 167/1958 care, desi imperative, nu au si caracterul unor norme de ordine publica de drept international privat, spre a putea sa paralizeze incidenta dispozitiilor provenite din sistemul juridic competent in speta respectiva. Avand in vedere cele mentionate mai sus, se poate sustine ca sfera de aplicare a ordinii publice din dreptul intern nu este identica cu sfera de aplicare a ordinii publice din dreptul international privat. Aceasta lipsa de identitate a fost consacrata atat de jurisprudenta arbitrala romana, cat si de jurisprudenta arbitrala straina.

Intr-un litigiu solutionat de fostul Tribunal al Municipiului Bucuresti, sectia a IV-a civila,10 o societate comerciala cu sediul in Belgia a solicitat in contradictoriu cu o societate comerciala cu sediul in Romania executarea sentintei arbitrale pronuntate la 17 noiembrie 1975 de Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert International de la Paris. Cererea de exequatur s-a intemeiat atat pe prevederile Conventiei de la New York din 1958, cat si pe prevederile Conventiei bilaterale romano-franceze privind asistenta juridica in materie civila si comerciala incheiata a Paris la 5 noiembrie 1974. Parata a invocat incompatibilitatea sentintei arbitrale straine cu principiile de ordine publica pentru urmatoarele considerente: cerinta licentei pentru operatiunile de import-export desfasurate de firmele romane are caracter de ordine publica. Instanta de judecata a considerat ca sentinta arbitrala straina prin care societatea comerciala romaneasca sa plateasca petitionarei din strainatate – cu titlu de despagubiri – pretul marfii livrate si castigul nerealizat, in lipsa autorizatiei de export-import pe care legea romana o impune, era contrara ordinii publice de drept international privat. [...]

Consilierul tau personal pentru orice domeniu, CHIAR AICI!