BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Corectii majore prin Normele de aplicare a Codului fiscal
Despre incalcarea preverilor legale prin intermediul normelor metodologice, care adauga intr-un mod inadmisibil la actul normativ in aplicarea carora sunt emise, s-a scris in repetate randuri, numarul acestor cazuri fiind impresionant. Justificarea acestei conduite este generata intr-o mare masura de incapacitatea de a redacta riguros, inca de la inceput, situatia ce s-a dorit a fi normata. Pe de alta parte, este avuta in vedere strategia de comunicare in etape a impactului negativ al noului act normativ. In aceeasi nota se situeaza si recenta Hotarare a Guvernului nr. 588/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Concret, avem in vedere modificarile aduse normelor metodologice ca urmare a masurilor fiscale adoptate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009.
Printre masurile introduse in cuprinsul normelor, dar inexistente in textul ordonantei, se numara cele referitoare la exceptiile de la restrictiile impuse privind deductibilitatea cheltuielilor pentru carburanti. Conform interpretarii, firesti, a prevederilor ordonantei erau exceptate vehiculele utilizate de catre agentii de vanzari, fara a fi mentionat caracterul exclusiv al acestei utilizari. Totodata, textul nu prevedea vreo corespondenta numerica dintre numarul agentilor si numarul de autovehicule aflate in parcul auto al societatii.
 |
Economisteste BANI! |
Potrivit normelor, se impune conditia de exclusivitate a utilizarii vehiculelor de catre agentii de vanzari. Asadar, printre vehiculele exceptate sunt cele utilizate in cadrul activitatii unei persoane impozabile, de catre angajatii acesteia, care se ocupa in principal cu prospectarea pietei, desfasurarea activitatii de merchandising, negocierea conditiilor de vanzare, derularea vanzarii bunurilor, asigurarea de servicii post vanzare si monitorizarea clientilor. Fara niciun temei, in textul pentru care sunt emise normele se adauga limitarea deductibilitatii impozitului pe profit, a impozitului pe venit si a taxei pe valoarea adaugata la cel mult un singur vehicul utilizat de un agent de vanzari.
Utilizandu-se functia de corectie a actului normativ, prin intermediul normelor au fost indreptate „nedreptatile“ care vizau mai intai societatile aflate in inactivitate temporara. In acelasi mod, a fost adusa o corectie privind societatile nou-infiintate, fiind totodata reglementata situatia societatilor care fac obiectul procedurilor de reorganizare. Astfel, obligatia de plata a impozitului minim nu se aplica societatilor in inactivitate temporara inscrisa in Registrul Comertului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata. In situatia in care contribuabilii intra in inactivitate temporara in cursul anului, obligatia de plata se aplica pentru perioada cuprinsa intre inceputul anului si data cand societatea inregistreaza la Oficiul Registrului Comertului cererea de mentiuni. Daca perioada de inactivitate temporara inceteaza in cursul anului, impozitul minim va fi datorat de la data incetarii inactivitatii temporare, corespunzator cu perioada din an ramasa pana la 31 decembrie.
Tot fara un temei legal, normele statueaza faptul ca nu intra sub incidenta impozitului unic contribuabilii infiintati in cursul anului, pentru anul in care se inregistreaza la Oficiul Registrului Comertului, insa acestia sunt obligati la determinarea impozitului pe profit in conformitate cu prevederile Titlului II – „Impozitul pe profit“ din Codul fiscal. Cu toate acestea, contribuabilii care se infiinteaza in cursul anului ca urmare a operatiunilor de reorganizare (fuziune, divizare etc.) nu vor fi exceptati, datorand impozitul de la data inregistrarii la Oficiul Registrului Comertului.
Nu intra, de asemenea, sub incidenta impozitului minim nici societatile care la data de 01.05.2009 se aflau in inactivitate temporara si aceasta inceteaza in cursul anului 2009, pentru perioada aferenta de la incetarea inactivitatii si pana la 31.12.2009.
Dincolo de caracterul firesc al solutiei de neaplicare a impozitului minim in cazul societatilor aflate in incetare a activitatii, modalitatea de rezolvare a acestei probleme este nefundamentata. Totodata, normele de aplicare a Codului fiscal, proaspat adoptate, sunt insuficient de precise, ceea ce va determina un val important de interpretari diferite privind aplicarea exceptiilor. Nu putem sa nu ne intrebam daca in raport cu restrictiile impuse, in ceea ce priveste deductibilitatea combustibilului, nu este mai convenabila utilizarea serviciilor de taximetrie, care nu trebuie justificate cu asemenea rigurozitate.
