BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Raportul juridic fiscal. Platitorul de impozit
conf. dr. Silvia Cristea,
Catedra de Drept – ASE, Bucuresti
Raportul juridic fiscal. Platitorul de impozit
1. Notiune
In notiunea de asezare a impunerii se includ toate operatiunile necesare pentru stabilirea sumei de plata cu titlu de venit public, adica pentru determinarea in concret a obligatiei fiscale.
Asezarea impunerii implica identificarea subiectului impunerii, determinarea obiectului venitului public si a bazei impozabile, a cotei legale de impunere, a inlesnirilor legale si, cand este vorba de impozite, constituirea titlului de creanta fiscala al statului.
2. Elemente pentru stabilirea impunerii
Vom examina urmatoarele elemente pentru stabilirea impunerii: raportul juridic fiscal; obiectul veniturilor publice; cota de impunere si inlesnirile.
3. Raportul juridic fiscal
Ca orice raport juridic, si cel fiscal cuprinde: subiecte, obiect si continut.
In mod expres, Codul de procedura fiscala trateaza doar subiectele si continutul. Obiectul raportului juridic, ca actiune sau inactiune la care este indrituit subiectul activ sau la care este obligat subiectul pasiv, corespunde drepturilor si obligatiilor enumerate in cadrul continutului (pct. 7.), iar obiectul derivat il constituie materia impozabila sau obiectul impunerii.
Subiectele raportului juridic fiscal sunt, conform art. 17 alin. (1) din Codul de procedura fiscala: statul, unitatile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum si alte persoane care dobandesc drepturi si obligatii in cadrul acestui raport.
4. Statul este reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor prin intermediul Agentiei Nationale de Administrare fiscala (ANAF) si prin unitatile sale teritoriale.
Tot din categoria organelor fiscale, alaturi de Agentia Nationala de Administrare Fiscala si unitatile sale teritoriale, fac parte si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administrative publice locale, in limita atributiilor delegate de autoritatile administrative publice locale, ce reprezinta unitatile administrativ-teritoriale. (conf. art. 17 alin. (4) si (5) din Codul de procedura fiscala), respectiv pentru stabilirea, controlul si colectarea impozitelor si taxelor locale, precum si a amenzilor si penalizarilor aferente (conf. art. 291 din Codul fiscal).
5. Subiectul impozabil (contribuabilul) este persoana fizica, juridica sau orice entitate fara personalitate juridica, in sarcina careia sunt fixate obligatii de plata catre bugetul general consolidat. Calitatea de subiect impozabil o au persoanele care realizeaza venituri sau poseda bunuri impozabile.
Persoanele fizice sau juridice straine care obtin venituri sau poseda bunuri impozabile pe teritoriul tarii sunt obligate sa plateasca – in general – aceleasi impozite si taxe ca si persoanele romane, aplicandu-se principiul egalitatii. In acest sens putem intelege de ce trebuie considerate contribuabili si persoanele care beneficiaza in mod continuu de castigurile sau foloasele aduse de anumite bunuri, venituri sau alte valori fara a fi proprietari ai acestora, in masura in care acestea refuza sa arate cine este proprietarul respectivelor bunuri, venituri sau valori (conf. art. 66 din Codul de procedura fiscala).
Includerea in enumerarea categoriilor de contribuabili a organizatiilor (entitatilor) asociative ce nu au personalitate juridica proprie nu poate fi decat salutara. Exemple: asociatiile familiale, asociatiile in participatie etc.
6. Platitorul de impozit este persoana obligata sa efectueze calcularea si plata impozitului, taxei sau altui venit public. Insistam asupra acestei notiuni, deoarece in doctrina si practica fiscala nu se facea o deosebire intre subiectul impunerii si platitorul impozitului, desi consecintele sunt foarte importante. Abia odata cu intrarea in vigoare a Codului de procedura fiscala (art. 26) aceasta institutie a capatat o reglementare proprie.
In primul rand, platitorul poate fi insusi subiectul impunerii (contribuabilul), care, in general, are indatorirea personala atat de a suporta propria obligatie fiscala, cat si de a plati efectiv impozitul datorat.
Codul de procedura fiscala reglementeaza reprezentarea in materie fiscala. Astfel, contribuabilul, in relatiile cu organul fiscal, poate fi reprezentat printr-un imputernicit sau, in lipsa acestuia, printr-un curator.
Imputernicitul trebuie sa-si depuna la organul fiscal actul de imputernicire in forma autentica (art. 18 alin. (2) din Codul de procedura fiscala).
Numirea unui imputernicit este obligatorie in cazul contribuabilului fara domiciliu fiscal in Romania, care are obligatia de a depune declaratia la organele fiscale din tara.
Cand imputernicitul este un avocat, forma si continutul imputernicirii rezulta din legea privind organizarea profesiei de avocat9 (art. 18 alin. (3) din Codul de procedura fiscala).
Trebuie observat ca imputernicitul nu dobandeste obligatiile fiscale in nume propriu (exceptand inregistrarea la fisc), el asumandu-si obligatia in numele si pe seama contribuabilului pe care il reprezinta.
Imputernicitul poate fi un avocat.
Nu trebuie sa facem confuzie intre imputernicire si situatia relatiei dintre societatea-mama si sucursala sa. In acest caz, datorita lipsei de personalitate juridica proprie, platitoare este societatea-mama, ea fiind si subiectul impozabil.
Aceasta ipoteza este reglementata de art. 26 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, pentru persoanele juridice cu sediul in Romania care au sedii secundare.
Cand nu exista un imputernicit, organul fiscal va solicita instantei judecatoresti competente numirea unui curator fiscal in urmatoarele cazuri, prevazute de art. 19 din Codul de procedura fiscala:
Pentru mai multe detalii apasa aici
