BlogulSpecialistului → Contabilitate si fiscalitate → Recunoasterea si inregistrarea in contabilitate a imobilizarilor necorporale
Concesiuni, brevete, licente, marci comerciale, drepturi si active similare
Concesiunile, brevetele, licentele, marcile comerciale, drepturile si activele similare reprezentand aport, achizitionate sau dobandite pe alte cai, se inregistreaza ca si imobilizari necorporale la valoarea de aport, care se asimileaza valorii juste sau costului de achizitie, dupa caz.
Concesiunea se refera la contractul prin care o parte numita concedent cedeaza, contra plata, unei alte parti numite concesionar, pe o perioada determinata de cel mult 49 de ani, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun sau de exercitare a unei activitati, pe riscul si pe raspunderea sa. Concesiunea poate fi publica sau privata. Concesiunea publica este dreptul acordat de catre administratia publica unei intreprinderi, de a ocupa sau de a exploata o proprietate a domeniului public. Concesiunea privata reprezinta dreptul acordat de o firma unui tert de a fi agentul sau reprezentantul sau pe un teritoriu geografic precis, legat de comercializarea unor produse sau servicii.
Concesiunea se face numai in baza unor licitatii publice sau negocieri directe.
Ea are la baza un caiet de sarcini care contine:
Prin concesionare nu se transmite si proprietatea asupra bunurilor concesionate. Concesiunile primite se reflecta ca imobilizari necorporale atunci cand contractul de concesiune stabileste o durata si o valoare determinate pentru concesiune. Concesiunea se amortizeaza pe o durata egala cu cea a contractului de concesiune.
ATENTIE!
In cazul in care contractul prevede plata unei chirii, si nu o valoare amortizabila, in contabilitatea entitatii care primeste concesiunea, se reflecta cheltuiala reprezentand chiria, fara recunoasterea unei imobilizari necorporale.
Brevetele sunt titluri care dau inventatorului unui produs sau unui procedeu, susceptibile de aplicatii industriale, sau concesionarului, monopolul de exploatare pe o perioada de timp. Cazul cel mai frecvent este acela prin care achizitionarea unui brevet de inventie se efectueaza in contrapartida varsarii in favoarea celui care il cedeaza, a unor redevente, proportionale, de exemplu, cu cifra de afaceri sau cu beneficiul, ce se obtin ca urmare a exploatarii brevetului.
Brevetul (de inventie) constituie un act de garantie asupra proprietatii industriale privind o anumita investitie.
Brevetele pot sa fie amortizate de unitatea patrimoniala care le detine pe perioada monopolului de exploatare.
Licentele sunt imobilizari necorporale implicate, in general, de utilizarea brevetelor. Fara a ceda brevetul sau, titularul acestuia poate sa consimta unui tert dreptul de exploatare. Se spune, atunci, ca titularul acorda tertului, contra unei redevente, o licenta de exploatare. Ca si in cazul brevetelor, licentele sunt amortizabile pe perioada de exploatare.
Marca este acel element de activ raportat la un bun sau serviciu distinctiv folosit de entitatile economice pentru a deosebi produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice sau similare ale altor entitati din tara sau strainatate. Marca garanteaza parametrii calitativi minimi prevazuti in certificatul de marca si care sunt aliniati la tehnica mondiala cunoscuta la data eliberarii lui. In functie de specificul activitatii titularului se disting:
Pentru perioada de exploatare a unei marci, intreprinderea care achizitioneaza o marca varsa o redeventa, element ce face obiectul cheltuielilor de exploatare.
In categoria drepturilor si activelor similare sunt incluse elemente ca:
Comisia Camerei de Comert cu sediul la Paris, considera know-how-ul ca fiind „ansamblul de notiuni, de cunostinte, de experienta, de operatii si procedee necesare fabricarii unui produs”.
Acest ansamblu de cunostinte si notiuni – care poate fi nebrevetat sau este nebrevetabil – prezinta un inalt grad de eficienta si reprezinta o noutate relativa si subiectiva in materie, fiind transmis printr-un contract de know-how, bineinteles cu titlu oneros.
Aceste elemente sunt amortizabile, iar amortizarea se realizeaza pe durata normala de utilizare sau pe durata probabila de exploatare.
Fondul comercial
Fondul comercial poate fi definit ca rezultatul tuturor elementelor interne sau externe favorabile maximizarii profiturilor degajate de intreprindere in trecut, prezent si viitor. Se deduce ca fondul comercial poate sa fie pozitiv, caz in care poarta numele de goodwill, in masura in care elementele citate anterior permit degajarea unui profit superior remuneratiei capitalurilor angajate (utilizate) sau/si capitalurilor necesare bunei functionari a intreprinderii. In caz contrar, fondul comercial imbraca forma unui badwill (sau fond comercial negativ).
Fondul comercial este reprezentat de acele elemente necorporale ce insotesc elementele materiale ale fondului de comert (stocuri, imobilizari) si care contribuie la mentinerea sau dezvoltarea potentialului de activitate al unei entitati cum ar fi: clientela, vadul, debuseele, reputatia si alte elemente necorporale.
Fondul comercial nu trebuie confundat cu fondul de comert, care, in drept, reprezinta un bun unitar caracterizat prin reuniunea elementelor necorporale si a unor elemente corporale ce apartin unui comerciant, permitandu-i acestuia sa-si dezvolte clientela.
Fondul de comert nu este contabilizat ca atare. In bilant nu sunt inscrise decat elementele sale constitutive. Fondul comercial este numai partea reziduala a valorii fondului de comert care nu a putut sa fie identificata in elemente corporale (cum ar fi: masini, utilaje, instalatii, stocuri).
Cum a fost preluata de catre normalizatorii romani, notiunea de fond comercial se apropie de cea de „diferenta de achizitie” care apare in contextul conturilor consolidate, cu ocazia operatiilor de achizitie de titluri.
Astfel, conform prevederilor legale, fondul comercial apare, de regula, la consolidare si reprezinta diferenta dintre costul de achizitie si valoarea la data tranzactiei, a partii din activele nete achizitionate de catre o entitate.
In uzantele romanesti nu exista o norma privind statutul fondului comercial. Reglementarile contabile romanesti se aliniaza practicii generale europene. Astfel, in cazul in care fondul comercial este tratat ca un activ – ca urmare a achizitiei de catre o entitate a actiunilor altei entitati – fondul comercial se amortizeaza, de regula, in cadrul unei perioade de maximum 5 ani. Totusi, entitatile pot sa amortizeze fondul comercial in mod sistematic intr-o perioada de peste 5 ani, cu conditia ca aceasta perioada sa nu depaseasca durata de utilizare economica a activului si sa fie prezentata si justificata in notele explicative.
ATENTIE!
In cazul fondului comercial, pot aparea des deprecieri cu caracter reversibil (cum ar fi: scaderea credibilitatii unei firme, ca urmare a unui scandal de discreditare), care impun crearea unei ajustari pentru deprecieri, folosindu-se in acest scop contul 2907 „Ajustari pentru deprecierea fondului comercial”.
Alte imobilizari necorporale
In cadrul altor imobilizari sunt cuprinse programele informatice create sau achizitionate de la terti, superficia, uzufructul, precum si alte imobilizari necorporale reprezentand consumuri de resurse ale unitatii.
Programele informatice se prezinta sub forma unui bun corporal (suport tehnic de natura discurilor, dischetelor sau benzilor magnetice), dar acest bun nu este decat un element accesoriu prestatiei intelectuale necesare pentru elaborarea programelor. Partea esentiala se refera tocmai la prestatia intelectuala, de esenta necorporala, protejata sub forma unui drept de proprietate intelectuala.
In tarile in care aceste produse informatice reprezinta un consum de masa, productia si comercializarea programelor informatice au fost supuse unor reglementari speciale. Modul de contabilizare a acestor programe este diferit, dupa cum sunt create de intreprindere pentru uzul propriu, achizitionate de la terti si utilizate in cadrul acesteia, sau, in sfarsit, sunt de uz comercial.
Problematica acestor programe informatice este mult mai complexa si contabilizarea lor solicita unele nuantari.
Dupa destinatia lor, programele informatice pot fi:
Dupa modul de obtinere, acestea pot fi:
De asemenea, se convine sa se distinga programele informatice specifice de cele standard. Programele informatice specifice sunt elaborate in principiu pentru acoperirea unor nevoi particulare ale unui utilizator. Programele informatice standard (progiciels) sunt concepute pentru a raspunde necesitatilor mai multor utilizatori. In acest din urma caz, evaluarea devine mai complexa si poate sa fie sub influenta unor elemente aleatoare, deoarece la baza evaluarii stau incasarile viitoare generate de utilizarea lor.
In conformitate cu regulamentul contabil romanesc, programele informatice sunt bunuri necorporale ce pot fi create de unitate sau achizitionate de la terti, pentru nevoile proprii de utilizare. Valoarea lor se amortizeaza in functie de durata probabila de utilizare, care nu poate sa depaseasca o perioada de 5 ani.
In cazul in care aceste imobilizari necorporale reprezinta aport in natura al asociatilor sau actionarilor in contul capitalului subscris, concomitent cu debitarea contului 205 „Concesiuni, brevete, licente, marci comerciale, drepturi si active similare” se crediteaza contul 456 „Decontari cu actionarii/asociatii privind capitalul” cu valoarea de aport a imobilizarilor.
In mod analog, daca intrarea acestor imobilizari se face cu titlu gratuit se utilizeaza contul 133 „Donatii pentru investitii”, iar pentru plusurile la inventar se crediteaza contul de pasiv 134 „Plusuri de inventar de natura imobilizarilor”.
NOTA
In situatia in care o imobilizare necorporala amortizabila este primita, integral sau partial, sub forma de subventie pentru investitii, pe masura amortizarii, se vireaza la venituri partea corespunzatoare din subventie (egala cu valoarea amortizarii).
