Arbitrabilitatea litigiului. Caracter patrimonial si tranzactionabilitate.

Prin Incheierea nr. 157 din 31 mai 2001 CAB si-a constatat necompetenta de a solutiona actiunea formulata de o societate comerciala romana, pentru considerentul ca unele capete de cerere apar a nu avea caracter patrimonial, iar altele, desi avand caracter patrimonial, nu sunt tranzactionabile. Concluzia instantei arbitrale a fost urmatoarea: „in prezenta unor capete de cerere, dintre care unele au natura patrimoniala, iar altele nu au aceasta natura sau, avand aceasta natura, nu sunt tranzactionabile, competenta de solutionare nu mai apartine arbitrajului, ci instantelor judecatoresti“.

S-ar putea pune problema daca interpretarea literala a textului art. 340 C.pr.civ. este rezonabila in acest caz. Cu alte cuvinte, ar fi posibil oare ca instanta arbitrala sa-si decline competenta in favoarea unei instante statale numai cu privire la capetele de cerere cu caracter nepatrimonial, urmand sa se pronunte asupra capetelor de cerere cu caracter patrimonial? Vointa partilor de a solutiona pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale ce privesc drepturi tranzactionabile nu trebuie nesocotita nici in ipoteza in care litigiul are un caracter mixt, patrimonial si nepatrimonial.

Analiza propriei competente de catre tribunalul arbitral – principiul Kompetenz- Kompetenz – trebuie operata in asa fel incat, pe cat posibil, interpretarea dispozitiilor legale pertinente sa conduca la mentinerea efectelor compromisului (ori clauzei compromisorii), astfel cum au fost preconizate de parti.

Declinarea competentei instantei arbitrale in favoarea unei instante statale sau, invers, declinarea competentei unei instante statale in favoarea instantei arbitrale, pentru capetele de cerere nearbitrabile, respectiv arbitrabile, este o formula controversata.

Potrivit art. 20 pct. 2 C.pr.civ., conflictul negativ de competenta se iveste in ipoteza in care doua sau mai multe instante (ce fac parte din acelasi sistem, al justitiei statale sau al justitiei private) se declara necompetente de a judeca aceeasi pricina.

Solutia fireasca atunci cand o instanta facand parte dintr-un sistem (judecatoresc sau arbitral) constata ca solutionarea litigiului este de competenta instantelor apartinand unui alt sistem ar fi, deci, respingerea pura si simpla a actiunii ca nefiind de competenta sa.

In acest caz, partea interesata are posibilitatea de a sesiza instanta considerata competenta din sistemul jurisdictional alternativ. Daca instanta sesizata este una arbitrala, incheierea prin care isi declina competenta are, in virtutea principiului Kompetenz-Kompetenz, caracter definitiv.

> Oare cine mai are timp de irosit prin salile instantelor judecatoresti? > Cui ii face bine "la imagine", prezenta pe culoarele tribunalelor? > Cine mai este dispus sa faca publice date importante despre propria afacere, in sedintele de audieri? > Cine nu ar adopta o solutie mai rapida, mai simpla, mai eleganta si mult mai economica pentru a iesi din impas, atunci cand aceasta exista? Raspuns: Cine nu cunoaste cu adevarat beneficiile acestei strategii numite: ARBITRAJ.