INTREBARI SI RASPUNSURI: Juridice

Rejudecare in caz de extradare. Solutii

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea speciala. Proceduri speciale. Asistenta judiciara internationala. Rejudecarea in caz de extradare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
-rejudecare in caz de extradare

C. proc. pen., art. 5221

Art. 5221 C. proc. pen., care reglementeaza rejudecarea in caz de extradare, face trimitere la dispozitiile art. 405 - 408 C. proc. pen., aplicabile caii extraordinare de atac a revizuirii, insa aceasta trimitere este limitata la procedura de rejudecare si la solutiile care pot fi pronuntate.

Revizuirea si rejudecarea in caz de extradare au o finalitate distincta: daca revizuirea implica inlaturarea unor erori esentiale asupra faptelor retinute intr-o hotarare definitiva, rejudecarea in caz de extradare are ca scop garantarea dreptului persoanei extradate, care a fost judecata si condamnata in lipsa, la un proces echitabil si, in principal, exercitarea dreptul sau la aparare intr-un nou ciclu procesual, ceea ce presupune posibilitatea acesteia de a fi audiata, de a interoga martorii sau partile din proces si de a administra probe in apararea sa, atat cu privire la situatia de fapt, cat si in circumstantiere.

JUSTITIA ALTERNATIVA – Castig de Cauza Solid. ARBITRAJUL - Economie de TIMP si BANI! Click aici!

In lipsa unei dispozitii contrare, rejudecarea in caz de extradare nu se limiteaza la inlaturarea unei erori esentiale asupra faptelor, ci poate avea efecte asupra individualizarii pedepsei si, prin urmare, chiar daca probatoriului administrat cu ocazia rejudecarii confirma situatia de fapt si vinovatia inculpatului, cererea acestuia poate fi admisa exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecinta pronuntarii unei noi hotarari, daca probele administrate in circumstantiere conduc instanta de rejudecare la o alta concluzie in privinta individualizarii decat cea stabilita in primul ciclu procesual.

***

Prin sentinta penala nr. 362/P din 10 decembrie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, in baza art. 5221 C. proc. pen., s-a admis cererea de rejudecare formulata de condamnatul R.R. si, in consecinta:

A fost anulata sentinta penala nr. 39 din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 2690 din 25 mai 2001 a Curtii Supreme de Justitie.

In baza art. 282 alin.  (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.  (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. si art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul la un an inchisoare.
In baza art. 215 alin.  (2) si  (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.  (2) C. pen., art. 74 alin.  (1) lit. a) C. pen. si art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul la un an si 6 luni inchisoare.

In baza art. 33 si art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele in pedeapsa cea mai grea de un an si 6 luni inchisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin.  (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen.

In baza art. 81 C. pen. si art. 71 alin.  (5) C. pen., s-a dispus suspendarea conditionata a pedepsei, precum si a pedepsei accesorii pe durata unui termen de incercare de 3 ani si 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

A atras atentia asupra dispozitiilor art. 83 C. pen.

Tribunalul a retinut ca, prin sentinta penala nr. 39 din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor, s-a dispus achitarea inculpatului R.R. in baza art. 10 alin.  (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 282 alin.  (2) C. pen. cu referire la art. 284 C. pen. si art. 215 alin.  (2) si  (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 si art. 42 C. pen., apreciindu-se ca faptelor le lipseste intentia, inculpatul neavand intentia de a insela partile vatamate, nu a cunoscut ca valuta cumparata in Ungaria, respectiv 700 marci germane pentru 70.000 forinti este falsa, aspect de care a luat cunostinta cand a fost oprit de organele de politie.

Prin decizia penala nr. 132/A/2000 a Curtii de Apel Oradea, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror.

Prin decizia penala nr. 2690 din 25 mai 2001 a Curtii Supreme de Justitie, s-a admis recursul procurorului, s-a casat atat decizia, cat si sentinta data in cauza si, in urma rejudecarii, s-a dispus condamnarea inculpatului la 2 pedepse a cate 3 ani si 6 luni inchisoare pentru comiterea infractiunilor prevazute in art. 282 alin.  (2) C. pen. cu referire la art. 284 C. pen. si art. 215 alin.  (2) si  (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 si art. 42 C. pen. S-a aratat, in motivare, ca solutia de achitare a inculpatului este gresita si nu se intemeiaza pe probele dosarului care confirma vinovatia inculpatului. In consecinta, fapta inculpatului, care a constat in punerea in circulatie de valori falsificate si detinerea de astfel de valori pentru punere in circulatie, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute in art. 282 alin.  (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. De asemenea, fapta aceluiasi inculpat, care a constat in inducerea sau mentinerea in eroare a unor persoane prin folosirea de mijloace frauduloase, cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute in art. 215 alin.  (2) si  (3) C. pen.

In cererea de rejudecare dupa extradare inregistrata la instanta, condamnatul a solicitat admiterea acesteia in principiu si rejudecarea cauzei, intrucat desi a fost prezent in prima instanta, ocazie cu care i s-a luat declaratie, nu s-a mai prezentat in apel, iar recursul s-a judecat fara citarea sa legala, el domiciliind in Ungaria, unde nu a fost citat si nici nu a fost prezent. In sedinta publica din 1 octombrie 2007, s-a admis in principiu cererea de rejudecare dupa extradare, considerandu-se ca au fost indeplinite conditiile prevazute in art. 5221 C. proc. pen., inculpatul fiind judecat si condamnat in lipsa, respingandu-se totodata si cererea de suspendare a executarii.

Rejudecand cauza, s-a luat declaratia inculpatului si au fost audiati martorii M.P. si H.K.

In declaratia data in fata instantei, inculpatul si-a mentinut declaratia din fata primei instante, aratand ca nu a aflat ca bancnotele sunt false decat in momentul in care a fost oprit de organele de politie. De asemenea, a aratat ca nu a oprit la Vama Bors sa alimenteze autoturismul, decat intr-o localitate situata la 20-30 km de Oradea, de unde a cumparat benzina si ulei de motor, pentru care a dat o bancnota de 100 marci, dupa care a mai schimbat o suta de marci, pe care le cumparase pe teritoriul Ungariei de la niste tineri. Acelasi inculpat a mai aratat ca, in localitatea Urvind, a oprit si a cumparat sotiei sale struguri in valoare de 80.000 lei, de la partea vatamata, pentru care a platit 100 marci. Pentru restul pana la 100 marci a primit lei de la aceeasi parte vatamata.

Din coroborarea intregului probatoriu administrat in cauza, a rezultat ca inculpatul se face vinovat de savarsirea faptelor retinute in sarcina sa.

In urma rejudecarii, instanta a retinut ca, fata de faptele savarsite, fata de imprejurarile in care s-au comis acestea, fata de urmarile produse, fiind vorba despre o suma relativ mica de moneda falsa pusa in circulatie, data fiind persoana inculpatului, faptul ca nu are antecedente penale, a retinut in favoarea acestuia circumstanta atenuanta prevazuta in art. 74 alin.  (1) lit. a) C. pen. si i-a aplicat o pedeapsa sub minimul prevazut de lege.

Prin decizia nr. 84/A din 23 septembrie 2008 a Curtii de Apel Oradea, Sectia penala si pentru cauze cu minori, a fost admis apelul procurorului, desfiintata in totalitate sentinta si respinsa, ca neintemeiata, cererea de rejudecare formulata de condamnat.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.R., invocand, intre altele, cazul de casare prevazut in art. 3859 alin.  (1) pct. 10 C. proc. pen.

Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursul este fondat.

Din actele si lucrarile dosarului, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca prin sentinta penala nr. 39 din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor, definitiva prin decizia penala nr. 2690 din 25 mai 2001 a Curtii Supreme de Justitie, a fost condamnat inculpatul R.R. la o pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor prevazute in art. 282 alin.  (2) C. pen. raportat la art. 284 C. pen. si art. 215 alin.  (2) si  (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin.  (2) C. pen.

Inculpatul nu a fost prezent decat in fata instantei de fond, care, in urma audierii sale si a martorilor din acte, a dispus achitarea inculpatului, cu referire la art. 10 alin.  (1) lit. d) C. proc. pen., pentru ambele infractiuni pentru care a fost trimis in judecata.

Aceasta solutie a fost mentinuta de instanta de apel  (care a respins calea de atac exercitata de procuror), insa a fost casata prin decizia instantei de recurs. Cu alte cuvinte, inculpatul nu a fost prezent decat in fata primei instante, fiind condamnat pentru prima data de catre instanta de recurs, in lipsa sa si, evident, fara a fi audiat cu aceasta ocazie. Ulterior, ca urmare a emiterii mandatului de executare a pedepsei inchisorii si a extradarii sale din Germania, inculpatul a formulat  o  cerere  de  rejudecare  a  cauzei  conform  art. 5221 C. proc. pen.

Instanta investita cu solutionarea cererii formulate de condamnat a procedat la audierea acestuia si a doi martori din acte, iar prin sentinta penala nr. 362/P din 10 decembrie 2007 a admis cererea de rejudecare, a anulat sentinta penala nr. 39 din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor si a pronuntat o noua hotarare, condamnandu-l pe inculpat la o pedeapsa rezultanta de un an si 6 luni inchisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen.

In esenta, in urma rejudecarii, instanta a retinut ca din coroborarea intregului probatoriu administrat in cauza rezulta ca inculpatul se face vinovat de savarsirea faptelor retinute in sarcina sa, insa fata de imprejurarile in care acestea s-au comis, de urmarile produse, de persoana inculpatului, pot fi retinute in favoarea acestuia circumstante atenuante judiciare, iar scopul educativ al pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia in regim de detentie.

Aceasta sentinta a fost apelata numai de procuror, calea de atac fiind admisa, hotararea desfiintata in totalitate, iar cererea de rejudecare respinsa ca neintemeiata.

Instanta de apel a retinut in esenta ca, daca in urma rejudecarii cauzei, dupa administrarea probatoriului solicitat de inculpat, se constata ca acesta nu are nicio influenta asupra hotararii pronuntate in cursul primei judecati, cererea de rejudecare trebuie respinsa.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.R.

Potrivit art. 3851 alin.  (4) C. proc. pen., partile pot declara recurs impotriva deciziei pronuntate in apel, chiar daca nu au folosit apelul, daca prin decizia pronuntata in apel a fost modificata solutia din sentinta si numai cu privire la aceasta modificare.

In speta, in conditiile in care, fiind condamnat in prima instanta, inculpatul nu a exercitat calea apelului, el a achiesat in totalitate la solutia pronuntata, atat in ce priveste vinovatia, cat si tratamentul sanctionator; in consecinta, criticile pe care el le poate formula in recurs trebuie sa vizeze doar solutia instantei de apel, limitandu-se la modificarile pe care aceasta Ie-a adus sentintei instantei de rejudecare.

In acest context, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca apelul declarat de procuror a vizat doua aspecte: pe de o parte, faptul ca in mod gresit a fost admisa in principiu cererea de rejudecare  (in conditiile in care inculpatul, legal citat, a fost prezent in fata instantei de fond), iar pe de alta parte, faptul ca in mod gresit s-a reindividualizat pedeapsa  (in conditiile in care starea de fapt stabilita in urma rejudecarii nu s-a modificat).

Instanta de apel a raspuns in mod explicit si corespunzator criticii referitoare la admisibilitatea cererii de rejudecare, insa in ce priveste individualizarea pedepsei considerentele instantei de control judiciar sunt echivoce, intrucat desi pare ca analizeaza pe fond cea de-a doua critica formulata de procuror, instanta de apel isi motiveaza solutia de respingere a cererii de rejudecare prin aceea ca „probele administrate cu ocazia rejudecarii cauzei nu pot inlatura starea de fapt si nici vinovatia inculpatului retinuta in cursul primei judecati.”

Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca scopul reglementarii procedurii rejudecarii cauzei dupa extradare este garantarea dreptului persoanei extradate la un proces echitabil, cu respectarea in principal a dreptului sau la aparare.

Aceasta presupune posibilitatea persoanei condamnate in lipsa de a fi audiata, de a interoga martorii sau partile din proces, de a administra probe in apararea sa, atat pe situatia de fapt, cat si in circumstantiere.

In acest context, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca persoana extradata are dreptul la o noua judecata, finalizata cu o noua hotarare, insa numai in masura in care instanta de rejudecare constata, dupa readministrarea probatoriului si/sau administrarea de probe noi, alte fapte, imprejurari sau circumstante decat cele retinute in cursul primei judecati, cu consecinte in ce priveste situatia de fapt, vinovatia inculpatului, incadrarea juridica sau chiar tratamentul sanctionator.

In acest sens, chiar daca art. 5221 C. proc. pen. face trimitere la dispozitiile legale aplicabile in materia revizuirii, aceasta referire este una limitata la procedura de rejudecare si la solutiile care pot fi date la finalizarea acesteia.

Cu alte cuvinte, desi sunt in parte identice, revizuirea si rejudecarea in caz de extradare au o finalitate distincta: daca revizuirea implica inlaturarea unor erori esentiale asupra faptelor retinute intr-o hotarare definitiva (in esenta, a condamnarii unei persoane nevinovate sau a achitarii dispuse in mod neintemeiat), rejudecarea in caz de extradare are in vedere dreptul persoanei care a fost judecata si condamnata in lipsa de a-si exercita dreptul la aparare intr-un nou ciclu procesual.

In lipsa unei dispozitii legale in sens contrar, rezulta ca rejudecarea in caz de extradare nu se va limita la inlaturarea unei grave erori de fapt, constand in eventuala condamnare a unei persoane nevinovate, ci va putea avea efecte inclusiv in privinta individualizarii pedepsei, in masura in care probatoriul administrat cu ocazia rejudecarii va conduce la o alta concluzie decat cea stabilita in aceasta privinta in primul ciclu procesual.

Dincolo de deosebirile existente intre cele doua institutii, aceasta solutie se impune de la sine, tinand seama de situatia in care se afla persoana extradata, aceea de a fi fost condamnata in lipsa, ceea ce prezuma ca nu a avut posibilitatea de a administra probe in apararea sa, atat in ce priveste vinovatia, cat si sub aspectul sanctiunii ce i s-ar putea aplica.

Aceasta inseamna ca, chiar daca situatia de fapt si vinovatia inculpatului raman aceleasi in urma probatoriului administrat cu ocazia rejudecarii, cererea inculpatului va putea fi admisa exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei  (cu consecinta pronuntarii unei noi hotarari), daca probele administrate in circumstantiere conduc instanta de rejudecare la o alta concluzie in privinta tratamentului sanctionator.

Or, in speta, inculpatul a depus la dosarul de rejudecare o serie de inscrisuri in circumstantiere asupra carora instanta de apel nu s-a pronuntat, desi era investita cu solutionarea caii de atac declarate de procuror si care privea, intre altele, individualizarea pedepsei aplicate acestuia.

Procedand astfel, instanta de control judiciar a pronuntat o hotarare supusa casarii, fiind incident cazul prevazut in art. 3859 alin.  (1) pct. 10 teza a ll-a C. proc. pen., sens in care recursul inculpatului a fost admis, iar decizia nr. 84/A din 23 septembrie 2008 a Curtii de Apel Oradea, Sectia penala si pentru cauze cu minori, a fost casata, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta - Curtea de Apel Oradea - conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Sursa: scj.ro  (I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 560 din 17 februarie 2009)