Rentrop ∧ Straton
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Oportunitati de afaceri: Aplicarea de folie adeziva contra razelor solare



Decolorarea textilelor in vitrinele magazinelor de moda, radiatia deranjanta a soarelui, priviri indiscrete prin fereastra – iata numai trei motive pentru care s-a gasit o solutie: aplicarea pe geamuri a unor folii de protectie. Unele firme s-au specializat in acest domeniu si ofera servicii de calitate, lipind pe geamurile magazinelor, birourilor sau caselor particulare folii cu un inalt grad de eficienta. Si din ce in ce mai multi clienti recunosc avantajul acestei tehnologii care deriva din rezultatele cercetarilor pentru programe aplicate la navetele spatiale. Piata se prezinta, asadar, foarte bine si, pentru a-i exploata potentialul, e nevoie doar de un capital accesibil (in jur de 1.000 de euro) si de ceva indemanare.

Ce este o folie autoadeziva?
Este vorba de folie speciala, cu o structura de laminat, formata din folii metalizate sau transparente din poliester tratat contra razelor ultraviolete, cu un strat de adeziv si unul de silicon, contra zgarieturilor. Multumita unui procedeu dezvoltat de cercetatori pentru programele spatiale americane, pe folia de poliester se poate intinde un strat extrem de subtire de metal. Acesta are rolul de a lasa sa treaca lumina, retinand insa caldura.

Micul atelier al unei mari afaceri. Croiti-va succesul din esente lemnoase!
Cererea de mobilier este in continua crestere. Se construieste din ce in ce mai mult si, deci, din ce in ce mai multa lume are nevoie de mobila. Confectionarea de mobilier este o activitate placuta care va pune in valoare imaginatia, talentul si maiestria. Un atelier pentru mobilier din lemn reprezinta o afacere complexa, insa cu un profit pe masura.Cheia care va deschide toate usile afacerii este
Atelier pentru mic mobilier.

Balanta de verificare de la A la Z. Analize, corelatii, studii de caz

Ghid practic pentru valorificarea eficienta a informatiilor din balanta de verificare

>> Click AICI <<
 

Foliile contra razelor solare se folosesc cel mai des in birouri, hale de productie, incaperi cu tehnica de calcul, dar si in cladirile unde instalatia de climatizare nu face fata. Foliile care au ca scop retinerea caldurii pot fi de exterior sau de interior. Primele au o durata de viata de numai 5-7 ani, datorita faptului ca suporta curatari repetate. Foliile anti-ultraviolete absorb 98-100% din aceste radiatii. Ultravioletele afecteaza substantele cu care sunt colorate hainele, punand in miscare o reactie fotochimica care duce la matuirea stofei. Cu ajutorul unei folii combinate (contra ultravioletelor si contra razelor de caldura) se obtine o protectie de 30-55%. Specialistii sunt de parere ca o data cu diminuarea stratului de ozon necesitatea protectiei cu folii va creste.

Alte tipuri de folii utillizate sunt cele care reduc efectul nociv al reflexiei luminii (luminozitatea excesiva e deranjanta si impiedica lucrul normal la calculator) si cele mate (in multe cazuri se doreste un paravan contra privirilor din exterior). Si in acest al doilea caz exista doua tipuri de folii: cele care permit privirea numai dinauntru si cele care o blocheaza in ambele directii. Foliile au grosimi diferite: minimum 0,37 mm, pentru o folie contra razelor solare, maximum 4,5 mm pentru una de siguranta. Ele pot fi montate si una peste alta.

O piata foarte atractiva
Cei mai importanti producatori de folie sunt firme din S.U.A. La un loc, aceste firme produc anual cateva zeci de milioane de metri patrati si au o cifra de afaceri de sute de milioane de dolari. Pentru anii urmatori este prevazuta o crestere semnificativa (peste 10%) deoarece atat particularii, cat si firmele prefera montarea de folii in locul geamurilor vopsite. Foliile se produc de asemenea si in India, Japonia si Hong-Kong, dar calitatea lor nu se ridica la standardele americane. Ele se dezlipesc dupa doar cativa ani si de aceea intreprinzatorii seriosi nu le folosesc. 10% din foliile produse in S.U.A. se exporta in Europa. In Germania, de exemplu, se monteaza anual 200.000-300.000 mp de folie.

Foliile autoadezive profesionale sunt preferate din ce in ce mai mult de arhitecti si designeri, in special in cazul cladirilor cu pereti-cortina, deoarece reprezinta o solutie eficace, eleganta si la un pret mic. Ele sunt acum incluse in devizul constructiilor inca de la inceput. La ora actuala se produc si geamuri tratate din fabricatie contra razelor solare, dar la preturi foarte mari. Producatorii acestora le exagereaza avantajele si calitatile, astfel ca, nu de putine ori, se apeleaza la montajul ulterior de folie autoadeziva pe aceste geamuri.

Foliile imbunatatesc proprietatile fizice si chimice ale geamurilor pe care sunt aplicate, indiferent ca este vorba de geamuri de imobile sau auto. Ele se pot aplica fie pe geamurile deja montate, aceasta fiind o solutie foarte practica, fie in momentul confectionarii ferestrelor, inainte de fixarea foilor de geam in tamplarie. Montajul se poate realiza pe absolut orice tip de geam.

Tipuri de folii
Foliile anti-efractie ofera protectie impotriva patrunderilor prin efractie, a violentei si a vandalismului. Rezistenta geamului creste prin aplicarea foliei autoadezive, iar in cazul unor spargeri sau accidente, cioburile raman lipite de folie si se exclude posibilitatea unei raniri. Structura speciala a foliilor filtreaza componenta ultravioleta a spectrului solar in proportie de 99,99%, stopand astfel decolorarea materialelor sau a obiectelor expuse in vitrine sau la ferestre. Foliile antiefractie pot fi clare, reflexive (oglinda), nereflexive (folosite pentru autoturisme) sau chiar mate.

Foliile parasolare au ca principala calitate crearea unui echilibru termic in interiorul incaperilor. In timpul verii, ele opresc patrunderea razelor solare in proportie de 80%, iar iarna izoleaza incaperile, retinand maximum de caldura in interior. Foliile de acest tip filtreaza radiatia daunatoare a soarelui si diminueaza stralucirea acestuia, astfel incat pe timpul verii temperatura din interiorul camerelor poate scadea cu 3 pana la 7 grade Celsius. In acest anotimp, gradul mare de protectie impotriva caldurii usureaza considerabil functionarea aparaturii de climatizare, iar pe timpul iernii, datorita izolatiei oferite de folie, se realizeaza o economie de energie termica, determinand astfel o scadere semnificativa a cheltuielilor.

Foliile solare (anti-efractie si reflexive) ofera protectie totala sau partiala impotriva privirilor curioase si indiscrete. Foliile nereflexive, colorate, pot fi folosite chiar la protejarea cladirilor mai vechi impotriva caldurii si a luminii solare, nefiind necesara evacuarea personalului sau a locatarilor din imobil pe perioada montajului.

Foliile auto protejeaza atat oamenii, cat si autoturismul de efectele solare sau de musafirii nepoftiti. Se filtreaza astfel razele solare si se obtine o lumina clara si confortabila. Se reduce si pericolul decolorarii interiorului masinii sau aparitiei bolilor de piele cauzate de razele UV. Geamul spart nu cade, bucatile acestuia ramanand pe folie. In plus, autoturismul capata o nota de eleganta.

Foliile decorative evidentiaza frumusetea geamurilor si asigura un aspect placut. Ele transmit lumina, dar in acelasi timp protejeaza de priviri curioase. Sunt frecvent utilizate la restaurante, la vitrinele magazinelor si la sediile de companii, pentru separarea unor spatii individuale de lucru.

Tehnologia de montaj este simpla
Se curata geamul foarte bine cu o lama Sollingen, geamul si folia se stropesc cu apa, se dezlipeste foita de protectie de pe folie, apoi se incepe aplicarea acesteia pe geam, cu ajutorul unei raclete din plastic. Trebuie tinut cont ca, atunci cand are loc acest proces, in incapere sa nu fie pornit aerul conditionat si sa nu fie curent, pentru ca suprafata geamului sa nu prinda mizerii, particule de praf, corpi straini.

Profitabilitatea afacerii
Pe piata romaneasca exista importatori sau reprezentanti directi ai marilor companii producatoare de folii din lume. Daca doriti sa va lansati in aceasta afacere, trebuie doar sa luati legatura cu acestia pentru a stabili o relatie de aprovizionare si a va insusi tehnica de lucru (vezi adresele de mai jos), dupa care porniti in cautarea clientilor. Comenzile pot viza sedii de firme, magazine, autoturisme, vile, apartamente obisnuite, dar si scoli. Pretul pe metru patrat – folie si montaj – poate ajunge si la 30 euro, in conditiile in care pretul mediu al foliei este de 15 euro/mp sau chiar mai putin.


Tags: oportunitati de afaceriafaceriidei de afacerifolie adeziva


Ti-a placut acest articol?

Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Votati articolul

Oportunitati de afaceri: Aplicarea de folie adeziva contra razelor solare
Rating:
Nota: 4 din 3 voturi

Articole conexe

Pastrati-va reputatia in mediul online

de Www.ideideafaceri.ro
Prezenta online este obligatorie in mediul de afaceri, fara de care firma dvs. "nu exista". Trebuie pastrata o reputatie favorabila pentru a ne creste...
Management si afaceri
Citeste mai departe

Sumar Seminar Online - Granturi POS DRU 2010

de Organizator: Rentrop & Straton
Generalitati In luna iunie a acestui an sunt programate o serie de apeluri de proiecte pentru principalele scheme de finantare tip grant ale POS...
Management si afaceri
Citeste mai departe

Fermierii pot depune online cererile de plata pe suprafata Bucuresti

Aplicatia de depunere online a cererilor de platape suprafata- IPA online - este disponibilapentru fermieri, incepand de luni, a anuntat Agentia de...
Management si afaceri
Citeste mai departe

Cum sa speculezi tendintele pe timp de criza, utlizand directii date de altii?

de Cristina Zgheran
Cum sa speculezi tendintele pe timp de criza, utlizand directii date de altii?Guideline-Uri pentru piata financiar-bancare. Sunt inca directii si...
Management si afaceri
Citeste mai departe

Comentarii0 comentarii

+

Adauga propriul comentariu aici



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Citeste Raportul Special GRATUIT
TOP 7 MODIFICARI din Codul Fiscal aplicabile in 2023. Studii de caz
Adauga adresa de email si vei primi GRATUIT raportul special

"TOP 7 MODIFICARI din Codul Fiscal aplicabile in 2023. Studii de caz"