BlogulSpecialistului → Resurse juridice → Codul penal 2008. Reluare stire
Guvernul a decis, printr-o Ordonanţă de urgenţă, prorogarea, până la 1 septembrie 2008, a termenului de intrare în vigoare a noului Cod Penal (adoptat în anul 2004 prin Legea 301), precum şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Termenul stabilit anterior pentru intrarea în vigoare a noului Cod Penal era 1 septembrie 2006.
La nivelul Ministerului Justiţiei a fost constituită în anul 2005 o comisie care a analizat toate aspectele semnalate de instanţele judecătoreşti şi parchete, care au cerut amânarea intrării în vigoare a Codului penal. Pe baza solicitărilor venite de la majoritatea Curţilor de Apel, de la parchete şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intrarea în vigoare a Codului penal a fost amânată până la 1 septembrie 2006 (OUG nr.58/2005). Numeroasele cereri formulate de parchete şi instanţe conţineau observaţii şi comentarii critice cu privire la unele soluţii propuse de Codul Penal şi modul de reglementare a unor instituţii.
Ulterior, Comisia de la Ministerul Justiţiei a ajuns la concluzia că problemele identificate nu pot fi remediate până la data de 1 septembrie 2006, dată prevăzută pentru intrarea în vigoare a Codului penal adoptat prin Legea nr. 301/2004.
Comisia a constatat că acest proces necesită nu numai o simplă modificare a anumitor texte, aşa cum s-a preconizat iniţial, ci reconsiderarea instituţiilor reglementate în cadrul său, inclusiv prin examinarea soluţiilor oferite de alte coduri penale europene. Acesta este motivul pentru care s-a optat pentru o nouă prorogare a termenul de intrare în vigoare a noului Cod Penal, precum şi a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, până la 1 septembrie 2008.
Obiecţiile formulate de parchete şi instanţe:
1. Opţiunea noului Cod penal de clasificare a infracţiunilor în crime şi delicte (art.3), întâlnită şi în alte legislaţii europene, ridică serioase probleme de aplicare din cauza modului în care a fost concepută şi a soluţiilor propuse.
Astfel, criteriul de delimitare a infracţiunilor este gravitatea faptei, exprimată în natura şi durata pedepsei. Potrivit clasificării, delictele sunt considerate fapte de o gravitate redusă. Această concluzie este susţinută şi de unele sisteme de drept europene: Codul german prevede că delictul se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau amendă; Codul italian prevede pentru fapte similare arestul de la 5 zile la 3 ani; Codul belgian prevede închisoare de la 8 zile la 5 ani; Codul spaniol prevede închisoare de la 3 luni la 5 ani.
Codul Penal propune însă sancţionarea delictelor cu închisoare strictă de până la 15 ani. În aceste condiţii, reprezentanţii parchetelor şi instanţelor au semnalat faptul că sancţionarea delictelor cu închisoarea strictă de până la 15 ani nu este în concordanţă cu încadrarea lor ca fapte cu gravitate scăzută.
 |
Cautati contracte corect intocmite? |
2. Noul Cod Penal menţine instituţia faptei care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, dar introduce alte două circumstanţe atenuante legale, care folosesc aceleaşi criterii de apreciere a pericolului social ca şi prima instituţie menţionată (art. 19, alin.1 şi 2, respectiv, art. 88, alin. c şi d). Coexistenţa unor reglementări, identice din punct de vedere al conţinutului, dar diferite ca natură juridică, creează confuzie şi are ca efect inaplicabilitatea uneia dintre cele două instituţii. În plus, în lipsa unor elemente obiective de diferenţiere, soluţiile în practica judiciară ar fi neunitare, lăsând loc arbitrariului.
De asemenea, introducerea instituţiei renunţării la pedeapsă (art.108), dar şi menţinerea instituţiei faptei care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni conduce la soluţii profund inechitabile. În primul caz, fapta săvârşită constituie infracţiune dar infractorul nu suportă nici o consecinţă, pe când, în cel de-al doilea caz, deşi fapta nu constituie infracţiune, făptuitorului i se poate aplica o sancţiune administrativă cu amenda de până la 25 milioane lei vechi.
Alte critici vizează natura juridică a cauzelor justificative, pedepsirea tentativei, concursul ideal de infracţiuni, concursul real de infracţiuni, recidiva, pluralitatea intermediară, pedepsele principale şi cele accesorii, circumstanţele atenuate şi agravante (ambele încalcă principiul legalităţii pedepselor).
3. Cu privire la pedepsirea tentativei, art.35 alin.2 prevede că ‚‚în cazul persoanei fizice, tentativa se sancţionează cu o pedeapsă imediat inferioară categoriei de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, dacă legea nu prevede altfel’’. Această prevedere este inaplicabilă în cazuri precum tentativa la un delict, pentru care legea prevede numai pedeapsa amenzii. În această situaţie, potrivit art.35 alin.2, pedeapsa care trebuie aplicată pentru tentativă este cea imediat inferioară, adică munca în folosul comunităţii, care însă potrivit art.70 alin.3 poate fi dispusă numai cu consimţământul condamnatului dar, dacă infractorul nu consimte la aceasta, nu i se poate aplica nici o pedeapsă.
4. În materia concursului real de infracţiuni, noul Cod penal (art. 48) propune un sistem de sancţionare alternativ, format din: cumulul juridic al pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente (ceea ce presupune contopirea acestor pedepse şi aplicarea celei mai grele dintre ele cu posibilitatea adăugării unui spor) şi cumulul aritmetic (ceea ce presupune aplicarea unei pedepse rezultante care reprezintă totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente). Nu sunt stabilite însă criterii legale obiective care să motiveze opţiunea judecătorului pentru unul sau altul dintre cele două sisteme, lăsându-se astfel posibilitatea arbitrariului. În plus, reglementarea alternativă a ambelor sisteme de cumul nu este utilă. Pedeapsa rezultantă, aplicată pentru două sau mai multe delicte concurente, poate să fie una specifică pentru crimă. De exemplu, în cazul în care sunt săvârşite două delicte pentru care se stabilesc două pedepse a câte 10 ani închisoare strictă în fiecare caz, pedeapsa finală cea mai grea care ar putea fi aplicată este de 20 de ani, pedeapsă prevăzută pentru crimă (art. 58). Se încalcă astfel principiul legalităţii pedepselor.
În materia recidivei, atât sub aspectul reglementării (art.50), cât şi sub aspectul tratamentului sancţionator (art.51), au fost semnalate o serie de deficienţe.
Din definirea recidivei postexecutorii, rezultă că săvârşirea unei infracţiuni după graţierea unei pedepse sau după prescripţia executării pedepsei nu mai atrage starea de recidivă, întrucât aceste două ipoteze nu mai sunt prevăzute în textul legal. Pe cale de consecinţă, o asemenea infracţiune va fi sancţionată ca şi cum ar fi comisă după reabilitare, deşi aceasta nu a intervenit.
În privinţa pedepselor principale prevăzute pentru persoana fizică, s-a constatat o neconcordanţă între ierarhizarea acestora (art.58) şi alte dispoziţii ale noului Cod penal. Astfel, potrivit art.58 alin.4, amenda apare ca o pedeapsă mai grea decât munca în folosul comunităţii. Cu toate acestea, în art.69 alin.2 se prevede că, în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă dacă există consimţământul condamnatului, cu pedeapsa muncii în folosul comunităţii, deci cu o pedeapsă mai puţin severă. Se ajunge astfel la situaţia paradoxală ca neexecutarea unei pedepse mai grele să determine înlocuirea acesteia cu o pedeapsă mai uşoară.
Spre deosebire de Codul Penal în vigoare, noul Cod Penal nu reglementează situaţia aplicării concomitente a cauzelor de agravare şi nici a concursului dintre cauzele de atenuare şi agravare.
Codul penal din 2004 introduce o nouă modalitate de individualizare a executării pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu obligaţia condamnatului de a efectua o muncă în folosul comunităţii (art.107). Această reglementare determină practic aplicarea a două pedepse principale pentru aceeaşi faptă: închisoarea strictă a cărei executare este suspendată sub supraveghere şi munca în folosul comunităţii, soluţie care contravine principiului general non bis in idem.
Tot la capitolul individualizarea pedepselor, noul Cod penal reglementează instituţiile renunţării la pedeapsă (art. 108) şi amânării aplicării pedepsei (art. 109). În ambele situaţii, aplicarea acestor măsuri este condiţionată de acoperirea de către inculpat a prejudiciului cauzat de infracţiune. În cazul amânării aplicării pedepsei, este prevăzută în plus posibilitatea acordării acesteia şi în cazul în care inculpatul dovedeşte că are posibilitatea de a acoperi prejudiciul. Această condiţie este însă similară celei prevăzute la art.81 alin.4 din actualul Cod penal, care au fost declarate neconstituţionale (decizia Curţii Constituţionale nr. 463/1997).
Reprezentanţii parchetelor şi instanţelor au ridicat obiecţii şi în legătură cu regimul sancţionator aplicabil minorilor. Noul Codul Penal prevede, la art. 117, că unui minor i se poate aplica, pentru aceeaşi faptă, atât o măsură educativă (libertatea supravegheată), cât şi o pedepsă (munca în folosul comunităţii), încălcându-se principiul non bis in idem, care interzice aplicarea şi executarea a două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
De altfel, încălcarea acestui principiu se poate observa, pentru aceleaşi considerente, şi în cazul reglementărilor privitoare la libertatea sub supraveghere severă, suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului sub supraveghere .
Alte critici privesc faptul că modul de reglementare a celor două forme de libertate sub supraveghere, simplă (1 an) şi severă(de la 1 la 3 ani), introduce elemente străine de fapta săvârşită şi de persoana minorului, ceea ce contravine caracterului personal al răspunderii penale.
Singurul element de diferenţiere ar fi acela al persoanei căreia i se încredinţează supravegherea minorului. În cazul în care părinţii, tutorele, adoptatorul sau rudele apropiate nu pot asigura supravegherea corespunzătoare a minorului, va fi aplicată automat forma severă de supraveghere, care permite încredinţarea supravegherii minorului unei instituţii legal însărcinate cu această atribuţie sau serviciului de reintegrare socială şi supraveghere . În acest mod, minorului i se aplică o măsură educativă mai severă, din motive ce nu ţin de persoana lui şi nici nu au legătură cu fapta .
În privinţa răspunderii penale a persoanei juridice, noul Cod penal exceptează de la răspundere penală instituţiile publice care desfăşoară o activitate care poate forma şi obiectul domeniului privat. Excepţia este inechitabilă şi se pune problema constituţionalităţii sale, sub aspectul principiului egalităţii în faţa legii. De asemenea, Noul Cod penal lasă neacoperite situaţiile în care infracţiunea are legătură directă cu obiectul de activitate al persoanei juridice sau aceasta apare ca beneficiară a profitului rezultat în urma infracţiunii.
De asemenea, în materia reabilitării, noul Cod penal (art.151) nu prevede nici o dispoziţie cu privire la termenul de reabilitare a persoanei juridice.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este condiţionată de intrarea în vigoare a Legii nr.301/2004 – Codul penal .
Legea nr. 294/2004 a fost elaborată pe baza sistemului de pedepse stabilit prin prevederile Legii nr.301/2004 – Codul penal, sistem fundamental diferit de cel prevăzut de Codul penal în vigoare. Structura şi sistematizarea Legii nr.294/2004 se grefează pe structura Legii nr.301/2004 – Codul penal, care instituie împărţirea infracţiunilor în crime şi delicte, instituind pedepse diferite de cele prevăzute de Codul penal în vigoare, de exemplu închisoarea strictă sau amenda sub forma zilelor-amendă, motiv pentru care este necesară, prorogarea, totodată, şi termenului intrării în vigoare a acestei legi.
Sursa : EuroAvocatura.ro
